OPERAȚIUNEA DRESURILE. CUM ÎNGRIJIM CIORAPII DE DAMĂ
De la spălare la depozitare, există câteva reguli simple de îngrijire a ciorapilor de damă. Atunci când cumperi o pereche de dresuri fine, tot ce îți dorești e să te poți bucura de ele cât mai mult timp. Noi am adunat câteva sfaturi utile care să vă ajute în acest sens.
1. Alege calitatea
Nu e nimic mai urât decât o pereche de ciorapi de damă scămoșați sau agățați. Un prim pas pentru a evita aceste situații este să alegeți produse de calitate care nu doar arată bine, ci și rezistă mai bine în timp. De exemplu, căutați dresuri de la producători consacrați și, pe cât posibil, alegeți modele cu vârful întărit. Astfel, scade riscul ruperii acestora. Un alt aspect important e mărimea. Dacă nu găsești exact mărimea ta, optează pentru o variantă mai mare, nicidecum una mai mică.
2. Ai grijă cum îmbraci ciorapii
O pereche de ciorapi de damă nu se îmbracă la fel ca o pereche de blugi. În primul rând, ar fi foarte greu ca piciorul să alunece spre vârf, iar manevra te-ar putea lăsa rapid fără perechea preferată de dresuri. Așadar adună cracul unui ciorap până ajungi la vârf, apoi introdu vârful piciorului (preferabil cu degetele adunate pentru a nu-i agăța cu unghiile de la picioare) și rulează spre coapse.
Ai grijă și la manichiură sau la bijuteriile pe care le porți pentru a nu agăța firele fine. Dacă vrei să te asiguri că asta nu se va întămpla, poți purta o pereche de mănuși (bumbac, croșetate sau chiar medicale). Hidratarea picioarelor înainte de a te îmbrăca este un alt truc util pentru ca dresurile să alunece mai bine.
Un alt truc pentru a evita ruperea ciorapilor din cauza pedichiurii ar fi purtarea unor șosete „invizibile” (tălpici) pe sub dresuri. Acestea trebuie să fe foarte subțiri.
3. Atenție la spălare
Curățarea ciorapilor de damă se face după fiecare purtare și se recomandă spălarea manuală. Dacă nu folosiți detergenți speciali pentru astfel de articole vestimentare fine, puteți opta pentru detergentul de vase. Este recomandat în astfel de cazuri. Dacă nu aveți timp să îi spălați manual, alegeți un săculeț pentru mașina de spălat. Introduceți doar dresurile în acest săculeț (să fie unul cu „ochiuri” mici, pentru ca ciorapii să rămână înăuntru) și spălați normal.
4. Depozitare
Încercați să îi păstrați în săculeți speciali sau în pungi, separat de restul articolelor vestimentare precum sutienele. Detaliile metalice sau închizătorile pot duce la agățarea dresurilor. Păstrați ciorapii de damă curați și folosiți aceleași mijloace de depozitare și când călătoriți.
5. Trucul „la frigider”
Un truc mai puțin obișnuit, dar care promite prelungirea „vieții” ciorapilor de damă este congelarea lor peste noapte. Mai exact, atunci când cumpărați o pereche de dresuri noi, clătiți-le sub un jet de apă, stoarceți apoi apa și puneți-i în congelator într-o pungă de plastic. Lăsați-i acolo peste noapte.
Sursa foto: Maurizio Di Iorio/refinery29.com
Dimineața, scoateți ciorapii și permiteți-le să se dezghețe la temperatura cemerei, apoi să se usuce pentru a putea fi purtați.
6. Intervenție în caz de urgență
Dacă totuși se agață și se rup, interveniți cu un lac de unghii incolor peste zona cu probleme. Astfel, veți împiedica alunecarea firelor. De asemenea, trebuie să știți că dresurile rupte încă sunt un hit într-o ținută punk-rock, numai bună pentru un festival de muzică.
Cu toate că nu există dovezi științifice care să suțină unele dintre aceste trucuri luate din folclorul modei feminine, noi credem că orice poate însemna prelungirea vieții ciorapilor de damă pe care îi iubim merită încercat. Dacă știți și alte metode eficiente prin care putem să ne bucurăm mai mult de dresurile favorite, vă rugăm împărtășiți-le cu noi.